Új csoport indítása Csoportok keresése

BEJELENTKEZÉS

×

Democrația Directă

Democrația Directă funcționează atât la nivel național, pentru probleme de interes național, cât și la nivel local, pentru probleme de interes local.

1) Democrația Directă nu exclude alegerile la termen, în care va vota la urne, prin corespondență, electronic, etc, întreaga populație cu drept de vot

2) Nu elimină Parlamentul/ Guvernul/ Consiliile locale

Democrația directă presupune :

1) Referendumul obligatoriu
Atât pentru validarea inițiativelor legislative venite din partea cetățenilor cât și pentru cele venite din partea guvernanților.

“Obligatoriu” nu se referă la obligația cetățenilor de a participa la referendum ci la propunerile legislative ce trebuie supuse obligatoriu la referendum.

2) Dreptul de VETO pe propunerile legislative venite din partea guvernanților până în momentul supunerii la referendum (în timpul dezbaterilor publice a respectivelor propuneri legislative).
Dacă un anumit număr de cetățeni votează “NU” pe o propunere de lege, în cazul în care guvernanții continuă cu ea la referendum, inițiatorii trebuie să o facă prin asumarea responsabilității.
Dacă propunerea respectivă pică la referendum, inițiatorii să își dea demisia (să fie demiși).

3) Inițiativa legislativă cetățenească care să fie supusă automat la referendum dacă a întrunit un anumit număr de susținători.

4) Dreptul de a retrage aleșii între 2 cicluri electorale.
Procedura diferă funcție de tipul parlamentului (bi/ unicameral), dar în principiu este asemănătoare lansării unei inițiative legislative ce va fi supusă referendumului.

5) Limitarea numărului de propuneri legislative ce pot fi supuse la referendum direct de guvernanți, la un număr rezonabil, astfel încât să poată fi dezbătute public iar cetățenii să le poată și înțelege.

6) Transparența tuturor fondurilor publice și a contractelor statului.

7) Abolirea imunităţilor şi privilegiilor de care se bucură cei aflaţi în funcţii publice.

Powered by Forem

Europe
America
Asia
Africa
Oceania
  • Europe
  • France
  • Hungary
  • Italy
  • Deutschland
  • România
  • España
  • Portugal
  • Greece
  • United Kingdom
  • Ireland
  • Serbia (Cyrillic)
  • Serbia (Latin)
  • Serbo-Croatian
  • Bosnian
  • Montenegrin (Latin)
  • Russia
  • USA
  • Brasil
  • Ecuador
  • Chile
  • Argentina
  • Indonesia
  • 中国
  • South Africa
  • Australia
  • New Zealand
×
Cookies Text Learn More